Expoziția „Icoane și flori de sânzâiene” la Biblioteca ULBS, 24 iunie  

Vineri, 24 iunie

Expoziția „Icoane și flori de sânzâiene” a adus o pată de culoare și de spiritualitate în foaierul Bibliotecii Universității „Lucian Blaga”, timp de trei săptămâni.
Vernisată în zi de sărbătoare cu dublă semnificație – 24 iunie -  în care celebrăm Sânzâienele și Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul, expoziția a reunit lucrările a șase artiste plastice, membre în Uniunea Artiștilor Plastici (UAP) Sibiu: Maria Elena-Matei, Maria Fleacă, Elena Oros, Gabriela Trușcă, Mihaela Verdeș și Veronica Ani.
Doamna Elena Zouain, președinta filialei Sibiu UAP, a apreciat expoziția “Icoane și flori de sânzâiene” ca una apropiată de suflet, mărturisind că simte căldura artistelor care au realizat lucrările, felicitându-le pentru modul în care evoluează în calitate și stil.
La vernisajul expoziției a vorbit și domnul Valentin Mureșan, critic de artă, considerând că este “Lăudabil dacă se crează o tradiție cu o expoziție aici, un spațiu care să intre în circuitul expozițional, mai ales că o instituție culturală faimoasă cum e Biblioteca Universității merită să aibă și această dimensiune, de spațiu pentru lucrări de artă”.
Expoziția a ajuns la a doua ediție, la inițiativa doamnei Maria Fleacă , artist, care s-a retras din activitatea de bibliotecar la Biblioteca Universității „Lucian Blaga”, dar continuă să creeze și să împărtășească din pasiunea ei foștilor colegi.