Acces la depozitul naţional de documente ştiinţifice


Asociaţia Universităţilor, Institutelor de Cercetare-Dezvoltare şi Bibliotecilor Centrale Universitare din România - ANELIS PLUS (http://www.anelisplus.ro/),

face cunoscut că accesul la bazele de date științifice este complet operațional prin proiectul:

"Acces Naţional Electronic la Literatura Ştiinţifică pentru Susţinerea Sistemului de Cercetare şi Educaţie din România - ANELIS PLUS 2020",
proiect co-finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Program Operaţional Competitivitate 2014-2020.

Principalele prevederi ale proiectului sunt:
- Dezvoltarea unui depozit naţional de documente ştiinţifice, prin achiziţia de arhive de reviste şi cărţi electronice ştiinţifice în format electronic, pentru a crea cadrul unei documentări exhaustive;
- Asigurarea accesului comunităţii ştiinţifice din România la resurse electronice ştiinţifice (baze de date/platforme de reviste ştiinţifice în text integral şi baze de date bibliografice şi bibliometrice), în scopul susţinerii cercetării, inovării şi stimulării producţiei ştiinţifice la nivel naţional.

Depozitul național conține o selecție a celor mai accesate reviste Science Direct  – Freedom Collection pentru anii 2009-2015 (disponibile în depozitul național), dar și o serie de cărți electronice de la Editurile Elsevier, Wiley și Springer achiziționate în anii 2014 și 2015.
Acestea fac parte din colecția AnelisPlus, fiind accesibile utilizatorilor autentificați din instituțiile membre AnelisPlus.
Dezvoltarea depozitului național s-a făcut pentru a pune la dispoziția comunității academice și de cercetare din România resurse de informare științifică din mai multe surse.
În etapa următoare atenția se îndreaptă spre promovarea publicațiilor cu acces liber/deschis (Open Access) în acord cu politica Comisiei Europene în domeniu.

Cercetătorii beneficiari ai fondurilor publice trebuie să asigure accesul integral asupra rezultatelor cercetării care au fost supuse verificărilor de tip peer review.
Aceasta trebuie realizat prin existența unui depozit online care să permit descărcarea și tipărirea documentelor. Pe cât posibil, se recomandă folosirea licențelor pentru acces deschis (ex. Creative Commons) pentru asigurarea diseminării rezultatelor.
Depozitul național al AnelisPlus poate asigura găzduirea anumitor publicații în funcție de deciziile Asociației dar, poate mai important, se poate constitui ca punct central la nivel național pentru accesul la depozitele instituționale pentru a pune în valoare producția științifică națională.

Accesul la depozitul national se face la adresa web https://dspace.anelisplus.ro/, astfel:
- logarea fiecarui utilizator in parte, click in pagina dreapta sus,
- se alege institutia: "SB_ULBSB-"Lucian Blaga" University from Sibiu",
- la redirectarea spre MyAccount - sistemul de acces unic al universitatii, se completeaza adresa si parola utilizatorului.

* * *
La Biblioteca ULBS accesul se poate face in Sala Internet, in Cabinetele de studiu, in Sala Multimedia iar pe fiecare nivel pe calculatoarele Doctorate.
Personalul specializat din biblioteca va ofera asistenta tehnica pentru cautari profesionale.
Pentru informatii si orice problema, cereti ajutor la adresa bcu@ulbsibiu.ro 

mai 2018