În anul 1969 a fost deschisă la Sibiu o filială a Bibliotecii Universitare din Cluj-Napoca, odată cu înfiinţarea Facultăţii de Istorie – Filologie, secție a Universităţii “Babeş – Bolyai”.
7 ani mai târziu, fondurile acestei biblioteci au fost transferate Institutului de Învățământ Superior din Sibiu și astfel a luat naştere Compartimentul Bibliotecă, condus de Carmen Bokor.


În anul 1990 se înfiinţează Universitatea din Sibiu, acest compartiment transformându-se în Biblioteca Universitară, formată dintr-un colectiv de 7 bibliotecari (Carmen Bokor, Carmen Dicu, Silviu Agârbiceanu, Mariana Albu, Georgeta Florea, Simona Mihuleţ şi Adriana Pop).
Biblioteca a pornit cu 7 încăperi unde se desfășurau activități de studiu la sală, prelucrare și evidență a publicațiilor, informare și documentare și care îndeplineau și rolul de depozit de carte și periodice.


Din 1992 şi până în 1996, biblioteca a fost condusă de lector Victor Domşa, şef serviciu și coordonată de mai mulți prorectori, apoi a trecut în coordonarea directă a rectorului.
Biblioteca a funcționat în mai multe locaţii: la începuturi în sediul Facultăţii de Litere şi Arte de pe Bulevardul Victoriei, apoi într-o clădire a Academiei Trupelor de Uscat de pe Bulevardul Vasile Milea.


Prima filială deschisă a noii Biblioteci Universitare este Biblioteca Medicală, inaugurată în 1992; urmează Biblioteca Britanică/Centrul de studii Britanice, prima filială a Consiliului Britanic în România, deschisă tot în 1992; în 1993 sunt inaugurate Biblioteca Germană/Centrul Cultural și de Dialog German, Biblioteca Franceză, Biblioteca Facultății de Drept; în 1994 Biblioteca Facultății de Științe, iar în 1996 Biblioteca Americană/Centrul de Studii Americane. Urmează deschiderea mai multor filiale la sediile facultăților, dar și în sediul central, care vor fi încorporate apoi într-un sediu mai generos.


Informatizarea bibliotecii a început în anul 1992, prin introducerea publicațiilor din sala cu acces liber la raft – Medicină, în programul de gestionare a bazei de date CDS-ISIS. Trei ani mai târziu, un colectiv al Catedrei de Calculatoare a realizat un program de bibliotecă intitulat “Acces for Windows”, care a fost implementat mai întâi la Biblioteca Americană.


La finalul anului 1996, șef serviciu devine dr.ing. Rodica M. Volovici, care ocupă apoi postul de director, din anul 2000. Un mandat cu provocări, premiere și reușite, care s-a întins pe durata a 22 de ani. Focusul în acești ani a fost pus pe informatizarea bibliotecii ( în 1996, s-a realizat o rețea locală de calculatoare formată dintr-un server HP şi şase computere HP Pentium I, prin programul de cooperare universitară Tempus) și includerea tuturor resurselor într-un catalog online (din 1998 biblioteca a beneficiat de un Catalog informatizat, “Softlink – Alice for Windows”), amenajarea unui sediu care să fie potrivit cu nevoile de studiu ale utilizatorilor, cu acces liber la raft, stații de auto-împrumut și restituire, cu resurse adecvate tuturor domeniilor de studiu de la ULBS.


Tot în această perioadă, Biblioteca Universitară a dezvoltat o colaborare constantă și solidă cu Universitatea din Marburg, Germania, începând cu anul 2000, fapt ce a permis derularea unor proiecte importante.
Proiectul de Retroconversie a cataloagelor de bibliotecă, având ca scop catalogarea retrospectivă a documentelor care constituiau fondurile bibliotecii, s-a derulat pe parcursul a doi ani, 2004 – 2006 și a avut ca finalitate crearea Catalogului Informatizat Unic.
Partenerii de la Universitatea din Marburg au oferit asistenţa tehnică pentru organizarea și dotarea modernă a noului sediu al bibliotecii de pe str. Lucian Blaga nr.2A, sprijin financiar pentru achiziția și instalarea sistemului informatic de bibliotecă, Softlink-Liberty5.


Un aport important în colaborarea Sibiu – Marburg l-a avut dipl.biol. Ralf Brugbauer, director adjunct la Biblioteca Universitară Marburg, fiind cooptat în 2006 în echipa de lucru de prof.univ.dr. Werner Schaal, președinte al Universității Philipps Marburg și președinte onorific al Universității “Lucian Blaga“din Sibiu, care a depus un efort constant pentru succesul parteneriatului.

În perioada 2006-2009, Ralf Brugbauer a contribuit prin implicarea, consilierea și eforturile sale continue la planificarea și finalizarea noului sediu de bibliotecă. Noua clădire, cu o suprafață utilă de 2.750 de metri pătrați, desfășurată pe șapte etaje, a fost inaugurată la 12 mai 2009, fiind considerată, la acel moment, una dintre cele mai moderne clădiri de instituție infodocumentară din România.

Ralf Brugbauer continuă să ofere suport în ceea ce privește dezvoltarea eficientă a standardelor bibliotecii și a bunelor practici, iar în 2013, în calitatea de director al Bibliotecii Universitare Bayreuth inițiază semnarea noului acord de parteneriat dintre cele două biblioteci.

Relațiile de schimb dintre Marburg și Sibiu vor continua și sub conducerea Andreei Wolff-Wölk, care din 2015 este director al Bibliotecii Universității din Marburg, prin schimburi de experiență, formare și perfecționare profesională și identificarea unor idei de proiecte comune.

Din 2022, conducerea Bibliotecii ULBS este preluată de dr. Valer Simion Cosma, iar biblioteca intră într-un nou proces de transformare, reorganizare și actualizare în acord cu nevoile și așteptările utilizatorilor, prin dezvoltarea serviciilor și resurselor digitale, reamenajarea spațiilor, îmbunătațirea comunicării prin promovarea în mediul online dar și prin atragerea directă în spațiul propriu, astfel încât biblioteca să fie un pol al vieții studențești.