Ediția a 2 a a Conferinței Internaționale „Biblioteci, Cunoaștere și Informație”(Libraries, Knowledge, and Information), Aprilie 2027, Sibiu, România
UPDATE: Conferința este amânată pentru Aprilie 2027!
Tema conferinței și toate detaliile organizatorice rămân neschimbate.
Prin urmare, abstractele deja trimise rămân valabile, cu excepția cazului în care autorii doresc să le retragă.
Pentru participanții noi, termenul-limită pentru trimiterea abstractelor a fost prelungit până în octombrie 2026.
Tema conferinței — Defending Knowledge Access: Academic and Public Libraries in Times of Austerity, Financialization, and UnDemocratic Pressures (Apărarea accesului la cunoaștere: bibliotecile academice și publice în vremuri de austeritate, financiarizare și presiuni nedemocratice) — deschide un spațiu de reflecție și dialog asupra provocărilor care modelează ecosistemele contemporane ale cunoașterii.
Invitați principali (Keynote Speakers)
• Jesper Christian Mørch, Director de Bibliotecă, University Library UiA – University of Agder, Norvegia
• Ioan Milică, Director, Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu” Iași, România
Universitățile, bibliotecile academice și bibliotecile publice se află într-un moment de răscruce. Deși transformarea digitală și deschiderea sunt adesea prezentate ca oportunități pentru inovație și incluziune, bibliotecile funcționează tot mai mult în condiții modelate de politici de austeritate, reforme orientate spre piață și creșterea financiarizării producției și accesului la cunoaștere. Aceste presiuni structurale afectează profund nu doar instituțiile academice, ci și infrastructurile publice mai largi care susțin educația, cultura și viața democratică.
Conferința abordează bibliotecile academice și publice ca actori interdependenți într-un ecosistem comun al cunoașterii, esențial pentru accesul echitabil la informație, gândire critică și învățare pe tot parcursul vieții.
Pentru informații suplimentare, consultați Call for Papers.
