Donatori onorifici de carte ai Bibliotecii ULBS

• Nikolaus BLAVUSTYAK
Este cel mai mare donator de carte, a îmbogăţit fondul Bibliotecii Universitare din Sibiu cu peste 15.000 de unităţi bibliografice.
Născut la Sibiu, s-a stabilit în Germania, dar a rămas legat sufleteşte de ţară. În 2005, împreună cu soţia sa, Ilona Blavustyak, a hotărat să doneze o parte din biblioteca personală Universităţii “Lucian Blaga” din Sibiu, fond de carte care a intrat în patrimoniul Bibliotecii Centrale a Universităţii “Lucian Blaga” din Sibiu. Împreuna cu familia sa, Nikolaus Blavustyak s-a angajat să completeze colecţia iniţială în funcţie de posibilităţi şi de necesarul de publicaţii al bibliotecii. Şi s-a ţinut de cuvânt. În anii următori, a revenit cu donaţii importante de cărţi, reviste, discuri, partituri muzicale şi monezi. A donat chiar două costume populare, expuse în prezent la Biblioteca Universităţii, alături de exemplare deosebite din donaţia Blavustyak, referitoare la zona etnografică a Mărginimii Sibiului.
Prin cea mai recentă dintre donaţii au ajuns la Sibiu: o lucrare semnată de Hermann Oberth, împreună cu alte cărţi despre călătorii în spaţiul cosmic, o hartă a Bucovinei din perioada austro-ungară, precum şi o colecţie importantă de filme fotografice cu imagini surprinzând aspecte ale vieţii sociale din zona Săliştei.
Cea mai mare parte a donaţiei cuprinde lucrări de literatură, dar sunt prezente şi alte domenii: artă, civilizaţii, istorie, geografie, medicină, muzică. Toate publicaţiile donate pană în prezent de Nikolaus Blavustyak au fost aranjate de colectivul bibliotecii într-o colecţie care îi poartă numele. Lucrările pot fi consultate la etajul II al bibliotecii, unde se regăsesc publicaţiile din domeniile: literatură, lingvistică, religie, artă, etnologie precum şi alte colecţii cu caracter special.
Pentru contribuţia adusă la dezvoltarea Bibliotecii ULBS, Nikolaus Blavustyak a primit medalia de argint a Universităţii “Lucian Blaga” din Sibiu, la 1 octombrie 2009, în cadrul Festivităţii de Deschidere a Noului An Universitar.

• Wolfgang BUNEMANN
Wolfgang Bünemann provine dintr-o familie de germanişti si istorici ai artei, cu studii în domeniul restaurării. La rândul sau, Wolfgang Bünemann a absolvit studii de restaurare. A continuat cu studii în specializarea istoria artei la München. Din motive de sănătate, o boală gravă, nu a reuşit să-şi indeplinească multe din ţelurile în plan personal si profesional. În ultimele trei decenii a cumpărat cărţi din domeniile de interes personal şi profesional: artă, filosofie, religie, literatură. A decis să le doneze unei biblioteci tinere, care să folosească în scopul cercetarii ştiinţifice şi pentru studiu individual cărţile pe care, dacă sănătatea i-ar fi permis, Wolfgang Bünemann le-ar fi folosit pentru concretizarea aspiraţiilor sale profesionale într-un studiu ştiinţific.
Donaţia a fost mijlocită de dr. Karin Hellwig din München, istoric de artă la Biblioteca Institutului Central de Istoria Artei din München. Născuta în Sighişoara, Karin Hellwig s-a stabilit în Germania în anii ‘70. Lucrează în domeniul cercetării la institutul amintit, unde activează în cadrul serviciului achiziţii si catalogare – indexare. În cadrul bibliotecii institutului, a fost contactată de dl. Wolfgang Bünemann şi rugată să găsească o instituţie unde cărţile colecţionate de dânsul vor fi utilizate cu sens şi cu folos.
Ideea de a dona aceste publicaţii Bibliotecii Universitaţii “Lucian Blaga” din Sibiu a plecat de la d-na Hellwig, care a apreciat că universitatea sibiană, fiind comparativ mai tânără decât alte instituţii similare din tară, probabil are nevoie de completarea fondului de carte în domeniile amintite. De asemenea, a ales Sibiul şi pentru că a găsit reprezentative domeniile de interes – artă, istorie, literatură pentru specificul oraşului, pentru universitatea sibiană şi prin existenţa mai multor muzee, în special a muzeului Brukenthal.
Buna colaborare cu reprezentanţii bibliotecii s-a concretizat prin sosirea la Sibiu a celor 2200 kg de carte, foarte bine întreţinute, ce reprezintă ediţii deosebite si foarte valoroase.

• Dumitru CIOCOI-POP, (1943-2019)
S-a nascut la data de 12 septembrie 1943 în București, a urmat cursurile Universității Babes-Bolyai Cluj (English and American Literature), absolvite în 1977 cu titlul de Ph.D. in Philology.
A urmat cursuri-programe în Marea Britanie la: Durham 1968, Cambridge 1969, Birmingham 1972, Cambridge 1991, York – 1992, Bath 1997; în Germania la: University of Bonn (Nov. 1991 Sept. 1992), University of Paderborn (1996), granturi oferite de KAAD; Academic tours în Germany: Bonn (1993), Vechta (1994).
După 1992, noua echipă condusă de prof.univ.dr. Dumitru Ciocoi-Pop a preluat mandatul de conducere al Universității din Sibiu. A promovat o politică fără precedent a contactelor şi conexiunilor academice, urmărind să impună tânăra universitate sibiană în prim planul învățământului universitar românesc, printr-o cooperare internaţională de amploare. Pentru afirmarea ei între cele patruzeci şi opt de universităţi de stat, opt academii militare şi patruzeci şi nouă de universităţi particulare, Universitatea din Sibiu avea să se bucure de succes numai prin interacţiune şi cooperare.
În 1995, sub conducerea lui și prin ordin al Ministrului Educației, instituția sibiană intră sub patronaj spiritual de marcă: Universitatea Lucian Blaga din Sibiu.
Ca o recunoaștere a meritelor sale, primește prin Hotărârea nr.153/1997, titlul de Cetațean de Onoare al Sibiului: Dumitru Ciocoi-Pop, rector al Universităţii “Lucian Blaga” din Sibiu, profesor universitar cu numeroase lucrări de referinţă în domeniul literaturii anglo-americane, recunoscut în lumea academică internaţională, pentru strategia modernă de dezvoltare a Universităţii din Sibiu, devenită la 12 mai 1995 Universitatea “Lucian Blaga”.

• Pimen CONSTANTINESCU, (1905-1973)
Reputatul italienist s-a născut în 27 august 1905 la Plăgineşti, judeţul Râmnicu Sărat şi-a făcut studiile primare şi liceale la Focşani, perioadă în care a debutat cu poezii şi traduceri în revistele “Universul literar”, “Căminul” şi “Freamătul” din localitate, activând în redacţia acestora. A urmat Facultatea de Litere şi Filosofie din Bucureşti.
A activat ca bibliotecar al Seminarului de italiană al Universităţii Bucureşti, ca profesor la mai multe licee din Bucureşti şi din ţară.
A publicat în prestigioase reviste din ţară şi străinătate, cu deosebire până în 1947, rămânând autor de manuale de limba şi literatura italiană.
A fondat la Sibiu gruparea intelectuală “Thesis”, a activat ca reprezentantcorespondent al Universităţii din Perugia în România.
În 1938 a înfiinţat la Liceul “Gheorghe Lazăr” din Sibiu Societatea românoitaliană de cultură “Leonardo da Vinci”, cu bibliotecă proprie.
În 1939 a primit titlul de Cavaler al Ordinului “Coroana Italiei”, pentru merite culturale iar în 1940, titlul de Comandor al Ordinului “Coroana Italiei”, recunoaştere a meritelor sale ştiinţifice şi didactice.
Între 1 noiembrie 1940 şi 1 aprilie 1941, a fost consilier cultural pe lîngă Legaţiunea României la Roma.
Între 1941 şi 1943, a figurat ca lector suplinitor de italiană la Facultatea de Filosofie şi Litere a Universităţii “Ferdinand I” din Cluj, aflată în refugiu la Sibiu; între 1941 şi 1944 a fost profesor la Seminarul Pedagogic Universitar Sibiu.
A devenit doctor al Universităţii din Roma, cu teza Poezia socială a Adei Negri (“fecioara roşie”, cum fusese numită în epocă) în 1941.
A fost decorat în război, atât în campania din Est (combatant între 1942-1943), cât şi în cea din Vest (1944-1945).
Lector universitar la Institutul de Ştiinţe Economice şi Planificare din Bucureşti, asistent de italiană la Academia de Înalte Studii Economice din Braşov, secretar al Institutului de limbi moderne de pe lîngă aceeaşi Academie, între 1944 şi 1949, a activat ca membru al Societăţii Scriitorilor Români din Ardeal, iar după 1951, secretar ştiinţific al Societăţii de Ştiinţe Istorice şi Filologice – Filiala Sibiu; apoi profesor de liceu şi la şcoala din satul Poplaca, unde a desfăşurat o fructuoasă activitate ca folclorist.
Membru în comisii internaţionale, redactor al mai multor reviste filologice din ţară şi Italia, înainte de 1947, a revenit la o activitate febrilă în utimii ani de viaţă, 1967-1973: organizator de congrese internaţionale, traducător din literatura italiană şi dialectul friulan, întreţinând o fructoasă corespondenţă cu scriitori şi filologi italieni, de la celebra Ada Negri, la poeţi friulani.
Între 1969 şi 1971, a fost bibliograf principal la Biblioteca Facultăţii de Istorie-Filologie din Sibiu (aparţinînd de Universitatea “Babeş-Bolyai” din Cluj), perioadă din care datează donaţia fondului de carte ce-i poartă numele.
S-a stins din viaţă la Sibiu, la 25 aprilie 1973.
Postum, după câteva studii, i-a apărut şi monumentala antologie trilingvă, friulană-italiană-română de “Poezie Friulană: Din Renaştere pînă în zilele noastre”.

• Viorel FLOREA
Prof.univ.dr.ing. Viorel Florea (11.02.1942 – 19.02.2016)
După efectuarea studiilor gimnaziale și liceale, a urmat studiile universitare, în domeniul Tehnologiei Construcțiilor de Mașini, la Institutul Politehnic din Brașov (actuala Universitate ”Transilvania” din Brașov), unde ulterior și-a susținut în anul 1979 și doctoratul în specialitatea ”Organe de mașini”. La terminarea facultății, în contextul uzanțelor vremii, a preluat (prin repartiție) un post de inginer stagiar la Întreprinderea Independența din Sibiu (1965-1972), pentru ca mai apoi, timp de 7 ani (1972-1979) să lucreze la ICPTSC București, înainte de a se încadra, prin concurs, asistent universitar la Facultatea de Mecanică din Sibiu, în cadrul grupului de discipline Organe de mașini. În acest context a urcat succesiv treptele ierarhiei universitare, încheindu-și activitatea didactică în anul 2008 când s-a pensionat ca profesor universitar.
A fost un profesor deosebit de serios în munca pe care și-o alesese, apreciat de studenți, un coleg și un prieten desăvârșit. De-a lungul celor 29 de ani în care a făcut parte din comunitatea academică sibiană, profesorul Viorel Florea a ocupat diverse funcții de conducere în cadrul facultății și a universității: Secretar științific facultate (1984-1989), Șef de catedră (1989-1990), Decan (1991-1992), Prorector (1992-2000), Secretar științific al ULBS (2000-2004). Ca specialist în domeniul menționat, a elaborat de-a lungul timpului 13 cărți de specialitate, peste 150 de lucrări științifice publicate la conferințe naționale și internaționale, 14 brevete de invenții, a fost conducător de doctorat în domeniul ingineriei mecanice și a participat în 17 contracte de cercetare științifică.
Sursa: http://inginerie.ulbsibiu.ro/fara-categorie/in-memoriam-prof-univ-dr-ing-viorel-florea/

• Victor V. GRECU, (1937-2020)
Profesor universitar cu o activitate impresionantă în cadrul comunității academice, a fost decan și apoi prorector al Universității din Oradea, prorector al Seminarului Pedagogic Universitar din Sibiu, șef de Catedră, secretar științific al Senatului Universității Sibiene, cercetător științific principal I al Academiei Române, redactor-șef al revistei Institutului de Cercetări Socio-Umane din Sibiu. Distincția de Doctor Honoris Causa, premiile (Diplomă de onoare a Senatului Universității, Diploma de Excelență a Congresului Spiritualității Românești) și medaliile pentru merite în învățământ pe care pe care le-a primit vin să se adauge la definirea profilului său.
Profesor la Facultatea de Litere și Arte cu o operă întinsă pe mai multe arii de cercetare (lingvistică generală și comparată, lingvistică romanică, lingvistică structurală și matematică, limbă română contemporană, folclor literar românesc, istoria limbii literare, dialectologie), de lucrările sale de sinteză (peste paisprezece la număr).
Va rămâne în memoria mai multor generații omul sobru în costum bleumarin, gustul său afirmat pentru culoarea violet (pe care o considera o formă de declarație a prețuirii celuilalt), plăcerea sa de a se înconjura de oameni.
Această bucurie a apropierii de ceilalți și-o mărturisea inclusiv atunci când dezvăluia numărul doctoranzilor celor pe care îi păstorise: peste 80!).
În ultimii ani s-a ocupat personal de amenajarea întregii biblioteci personale într-o sală personalizată din cadrul Bibliotecii ULBS. Ii multumim!

• Ilie GUȚAN, (1939-2010)
Născut pe 20 iulie 1939, în comuna Dragotești, judetul Dolj, Ilie Guțan a absolvit Facultatea de Limba și Literatura Română a Universității din București (1958-1963).
După absolvire s-a stabilit în Sibiu, fiind unul dintre întemeietorii Facultății de Filologie din acest oraș unde, timp de aproape patru decenii a călăuzit destinele a numeroase generații de studenți, în primul rând ca profesor universitar, dar și ca șef de catedra (1994-1996), secretar științific (1996-2004) și prodecan (2004- 2008).
În calitate de critic și istoric literar, Ilie Guțan a debutat cu un articol despre Mihail Sadoveanu, apărut în “Gazeta literara” (1965).
În 1979 a devenit doctor în filologie al Universității din București, cu o teza despre Tudor Arghezi, care va sta la baza primei sale cărți, intitulate “Tudor Arghezi. Imaginarul erotic” (1980). Au urmat volumele “Octavian Goga.
Argumentul operei” (partea I, 1987), “Cercul Literar de la Sibiu. Semnificație și destin” (1995), “Critica și actul lecturii” (1999), “Octavian Goga. Răsfrângeri în evantai” (2002), “Caleidoscop. Pagini de critica și istorie literară” (2003) și “Ion Creangă. Treptele receptării operei” (în colaborare cu Victoria Murărescu-Guțan, 2004).
Pentru bogata sa activitate critica, Ilie Guțan a fost distins cu trei premii ale Filialei Sibiu a USR (1999, 2002 și 2003), iar în anul 2010 a primit Premiul “Opera Omnia” din partea aceleiași filiale.

• Eugène van ITTERBEEK, (1934-2012)
Profesorul Eugène van Itterbeek, doctor în litere şi în drept, născut la Kessel, în 1934, se stabilește în România în 1994, după o carieră rodnică în Belgia: universitar, poet, critic literar, traducător, eseist, redactor la diverse reviste de literatură sau demnitar la comisiile europene şi UNESCO.
A venit la Sibiu ca fondator în 1992 al Centrului European de Poezie şi Dialog Cultural Est-Vest şi a devenit din 1994 profesor asociat la Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu. Absolvent al Facultăţilor de Drept şi de Filosofie şi Litere din cadrul Universităţii din Leuven (Belgia), cu două doctorate în Drept şi Litere, Eugène van Itterbeek era deja la acea dată o personalitate de anvergură culturală şi ştiinţifică cu un palmares ştiinţific impresionant. Era poet şi publicist, profesor la Universităţile din Anvers şi Louvain, secretar al Uniunii Scriitorilor Flamanzi şi avea o vastă şi valoroasă experienţă de muncă în cancelarii europene, fiind membru al Comisiei UNESCO, vicepreşedinte al Comitetului Consultanţilor Culturali ai Comisiei Europene şi secretar general al Asociaţiei Europene de Promovare a Poeziei.
Autor a numeroase articole şi studii ştiinţifice şi literare, Eugène van Itterbeek a mai fost şi colaborator la Le Monde (1967-1969), Ons Erfdeel, Septentrion, Feuillets mensuels de l’Amitié Charles Péguy, Les lettres romanes, Equivalencías, Si Scrive, Cahiers Benjamin Fondane (Tel-Aviv), iar, la noi în ţară, la Transilvania, Cultura Naţională şi România literară. Amintim dintre scriitorii asupra operei cărora s-a aplecat în decursul anilor: Charles Péguy, Albert Camus, Jean Paulhan, Pierre Reverdy, Alain Bosquet, Marguerite Duras, Julien Green, G.M.Le Clezio, André Malraux, Jean Cayrol, Jules Supervielle, Octavio Paz, H.M. Enzensberger, Imre Ketezs. A tradus în limba franceză autori precum Justo Jorge Padron, Amadou Lamine Sall, Homero Aridjis, Leuven, Donatella Bisutti, Homero Aridjis, Radu Carneci, (Dorador. Traduction française par Paula Romanescu et Eugène van Itterbeek, Bucarest, 1997) şi C.O.Jellema.
A organizat 17 ediţii ale Colocviului Internaţional dedicat lui Emil Cioran.
A creat un Centru de Cercetări Cioran (http://cioran.ulbsibiu.ro), fiind şi coordonatorul celor 11 volume ale Caietelor Cioran Approches critiques. Şi astfel Cioran a devenit mult mai cunoscut în România şi în străinătate datorită muncii dlui Itterbeek. A fost tradus, comentat şi publicat. Studenţii români şi tinerii scriitori din Franţa soseau an de an la Sibiu şi Răşinari pentru a-l cunoaşte şi mai profund pe filosoful român.
Tot în România, a mai publicat mai multe volume de versuri scrise în limbile franceză şi neerlandeză, dintre care amintim : Een meer van stilte/ Un lac de tăcere, 1996 ediţie bilingvă, poèmes traduits par Mircea Ivănescu, Aurel Covaci, Ileana Marinescu, Ion Mircea et Liliana Ursu) ; Entre ciel et terre, 1997 ; Fables, prières et autres poèmes, 2001 ; Les noces des mots et des choses, 2004 ; Instantanés transylvaniens, 2004 ; Un hiver à Cisnădioara, 2006.
Sursa: http://www.sibiu100.ro; http://www.tribuna.ro/stiri/actualitate/in-memoriam-eug%C3%A8ne-van-itterbeek-1934-2012-86911.html

• Nicolae JURCA, (1935-2010)
Născut la 20 noiembrie 1935 în Bucium Muntari, judeţul Alba, în inima Ţării Moţilor, Nicolae Jurca a lasat în urmă o listă bogată de realizări. A fost absolventul Facultăţii de Istorie a Universităţii Babeş Bolyai din Cluj în 1957, a obţinut două titluri de doctor, unul înainte de revoluţie şi altul după 1989, a fost premiat de Academia Română în 1994 cu premiul Nicolae Bălcescu pentru lucrarea Istoria social-democraţiei din România, an în care a devenit şi conducător de doctorat.
Cariera didactică şi-a început-o la Bucium Şasa, iar după un an s-a transferat la Liceul “Avram Iancu” din Brad, unde a fost profesor de istorie până în 1963, dar şi inspector pe problemele de învăţământ. Din Ţara Zarandului face saltul la Braşov, unde a activat în învăţământul preuniversitar, iar în 1976 devine lector la Universităţile din Braşov şi Sibiu.
În perioada 1989-2000, Nicolae Jurca a fost cercetător ştiinţific principal gradul I la Institutul de Cercetări Socio-Umane al Academiei Române. A fost profesor universitar şi decan al Facultăţii de Litere, Istorie şi Jurnalistică a Universităţii “Lucian Blaga” din Sibiu, şef al catedrei de Istorie Modernă şi Contemporană din cadrul aceleiaşi universităţi timp de 10 ani.
Specialist în studiul mişcării socialiste şi social-democrate, autor al mai multor cărţii pe această temă, dar şi a peste 100 de studii şi articole istorice, Nicolae Jurca rămâne un reper ca istoric. Începând din 1996 s-a documentat la Arhivele Naţionale ale Franţei din Paris, la Université ďaix-Marseille II, Université de Bordeaux III.
Nicolae Jurca a activat şi în diverse asociaţii ştiinţifice după cum urmează:
preşedinte al Asociaţiei Istoricilor din Transilvania şi Banat, filiala Sibiu, membru al Societăţii de Ştiinţe Istorice din România, membru de onoare al Fundaţiei “Constantin Titel Petrescu” din Bucureşti. Iar în perioada 1990-1994 se angrenează în politică fiind membru în C.P.U.N. A făcut parte din prima delegaţie parlamentară care a vizitat Belgia în martie 1990, a fost membru fondator al Partidului Social Democrat Român şi preşedinte al filialei PSD Sibiu (1990-1994).
Sursa: http://www.tribuna.ro/stiri/actualitate/in-memoriam-nicolae-jurca-57047.html

• Emilia Șt. MILICESCU, (1908-1999)
Emilia Milicescu, fiica grefierului Paul Sadoveanu și a Marianei (născută Stoian) a văzut lumina zilei la 6 aprilie 1908, în comuna Bechet din județul Dolj. Pe linie maternă descinde din familia căpitanului Ștefan Ogrineanu, ostaș al lui Mihai Viteazul. Bunicul ei, Gheorghe-Nicola Stoian-Ogrineanu, este autorul unei monografii a așezării de la Dunăre, publicată după 60 de ani de la moartea lui.
Inițiativa îi aparține, desigur, Emiliei Milicescu și a fost salutată de Mircea Zaciu, coordonatorul seriei „Restituiri” a Editurii „Dacia” din Cluj-Napoca. Poetă, prozatoare, publicistă in ordine cronologică, Emilia Șt. Milicescu se afirmă pe plan literar mai întâi ca autoare de povești, publicate la vârsta de 30 de ani, în „Lumea românească”. Este un „ziar democrat de atitudine și informații”, apărut la București între 1937 și 1939. Sub directoratul lui Zaharia Stancu (inițial, cu Constantin Clonaru), publicația adună semnături prestigioase și se constituie într-o oglindă fidelă a zbuciumaților ani dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial.
Ca poetă, Emilia Șt. Milicescu este prezentă cu un volum de versuri, „Dămi o fărâmă de lumină”, publicat în 1942.
În gazetărie s-a afirmat mai divers și cu mai mult nerv, ceea ce l-a făcut pe Lucian Predescu să o categorisească drept publicistă, deși îi consemnează, în „Enciclopedia” sa , monografia închinată lui Delavrancea. La solicitarea lui Mihail Straje, i-a comunicat acestuia pseudonimele sub care a semnat: Anca, Simina Calomfir (în „Hotarul”, „Jurnalul de dimineață”, „Licurici”, „Revista scriitoarelor și scriitorilor”, „România literară”), Otilia Florin (în „Hotarul”), Tanti Mili (în „Lumea românească”), Sulfina. A mai colaborat la „Argeș”, „Astra”, „Cronica”, „Iaș(i)ul literar”, „Steaua”, „Timpul”, „Tânărul scriitor”, „Tribuna”, „Viața românească” ș.a. După 1989, va semna în „Adevărul literar și artistic” (redactor, C[onstantin] Stănescu, care i-a apreciat dintotdeauna zelul de istoric literar) articole de atitudine, fructificând materialul adunat de-a lungul câtorva decenii despre Barbu Delavrancea. Astfel, în 1992, participă la dezbaterea cu tema „Scriitorul, cultura și politica”, alături de O. Paler, A. Pleșu și Al. Paleologu, readucând în atenție ideea că „în politică, inteligența, știința, talentul înseamnă ceva, dar nu totul” (B. Delavrancea).
Interesată de istoria publicisticii, va semna un studiu monografic, „Revista Lupta literară din 1887” în „Limbă și literatură” (1968), în care interesul este orientat tot spre Delavrancea. În 1982, la Editura „Dacia” din ClujNapca, Emilia Șt. Milicescu publică monografia închinată lui Gheorghe Lazăr, cărturar iluminist, întemeietorul învățământului în limba română în Țara Românească. De asemenea, a îngrijit și prefațat „Jurnalul de front” al lui Horia Lazăr (Editura Militară, 1980), din stirpea cărturarului de la Avrig. Din îndemnul dascălului ei, Nicolae Iorga, de a răscoli arhivele și bibliotecile, a rezultat și editarea scrierii „Blandina”, de Mărgărita Miller-Verghy. Emilia Șt. Milicescu l-a tradus din franceză, l-a prefațat și i-a asigurat necesarele note de editor. Ca și „Cronica din Bechet”, cartea a apărut în seria „Restituiri” a Editurii „Dacia” din Cluj-Napoca, în 1980.
Cea mai importantă componentă a personalității scriitoarei, de monografist al lui Barbu Delavrancea.
A început cu monografia din 1940, „Delavrancea – om , literat, patriot, avocat”, scrisă la sugestia lui N. Iorga . A urmat o a doua versiune, intitulată simplu „Delavrancea” („Dacia”, Cluj-Napoca, 1975). Mai apoi, la Editura „Sport- Turism” (1986), publică un „jurnal” propriu, „Pe urmele lui Delavrancea”. În 1979, apare al zecelea volum – ultimul – din seria „Barbu Delavrancea, Opere” (ediție îngrijită, studiu introductiv, note și variante, glosar și bibliografie de Emilia Șt. Milicescu). Pentru că mai mult de cinci decenii s-a ocupat de Barbu Delavrancea, i se cuvine supranumele de „a patra fiică a scriitorului”. De altfel, Cella Delavrancea o eticheta drept „cercetătoare înnăscută” („Dintr-un secol de viață”).
Emilia Șt. Milicescu ne-a părăsit pe 17 iunie 1999. Harul scriitoricesc, forța pasiunii pentru a împlini un legământ cultural, osârdia pedagogică și vasta cultură fac din Emilia Șt. Milicescu unul dintre cei mai importanți cărturari români din secolul XX.
Sursa: Centenar Emilia Şt. Milicescu în Rev. Ateneu, nr.9, 2008; autor: Ioan Dănilă.

• Ezechil OANCEA, (1941-2014)
Părintele Ezechil Oancea s-a născut la 13 mai 1941, la Sibiu, din părinţii Ezechil şi Elena. A urmat cursurile Liceului „Gheorghe Lazăr“ din Sibiu, iar în 1965 s-a înscris la cursurile Institutului Teologic de Grad Universitar din cetatea transilvană.
În 1969 a fost angajat în administraţia Centrului eparhial Sibiu, la secţia economică. În scurt timp a fost remarcat de vrednicul de pomenire Mitropolitul Nicolae Mladin, care l-a numit şef al Tipografiei „Şaguniana“ a eparhiei. În 1970 a fost hirotonit diacon, iar în 1977 a fost hirotesit iconom. În 1987 a fost hirotesit iconom stavrofor-arhidiacon.
Imediat după evenimentele din 1989, părintele Ezechil Oancea a fost numit consilier economic la eparhia sibiană, slujind pana in anul 1990 în această funcţie.
A fost hirotonit preot în Duminica Floriilor, pe seama Capelei mitropolitane şi a fost hirotesit şi duhovnic. În anul 2003, a primit distincţia Crucea Patriarhală pentru activitatea pastorală şi administrativă. În 2007 a fost pensionat şi îmbisericit la Catedrala mitropolitană din Sibiu, cu binecuvântarea IPS Mitropolit Laurenţiu.
A primit, în semn de recunoştinţă pentru întreaga activitate, cea mai înaltă distincţie a Mitropoliei Ardealului, şi anume Crucea Şaguniană, în anul 2013.
A încetat din viață la data de 29 aprilie 2014. A fost un om de cultură și un bun patriot, i-a plăcut istoria și îl interesa, cu precădere, perioada celui de-al Doilea Război Mondial. A ajutat foarte mulți oameni, a fost preot și duhovnic dedicat, acitit enorm de multe cărți și plănuia ca, la un moment dat, să scrie și el o carte.

• Mircea PĂCURARIU, (1932-2021)
Mircea Păcurariu s-a nascut la 30 iulie 1932 în satul Ruși, județul Hunedoara, a urmat studii la Liceul “Decebal” din Deva (1943-1951), la Facultatea de Istorie a Universității din Cluj (neterminate, 1951-1952), apoi la Institutul Teologic Universitar din Sibiu (1952-1956), unde a obținut licența în teologie.
Ulterior a urmat și cusuri de doctorat în specialitatea “Istoria Bisericii Române” la Institutul Teologic din București (1956-1959), susținându-și teza de doctorat în anul 1968, cu titlul Legăturile Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania cu Țara Românească și Moldova în secolele XVI-XVIII.
După absolvirea facultății, a lucrat ca profesor la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamț (1959-1961), apoi este cooptat în învățământul superior la Catedra de Istoria Bisericii Române de la Institutul Teologic Universitar din Sibiu.
A deținut gradele didactice de asistent pentru limbile latină și greacă (1961-1970), conferențiar (1970-1971) și apoi pe cel de profesor titular (din anul 1971). În perioada 1990-1992 a fost profesor suplinitor al aceleiași catedre și la Facultatea de Teologie a Universității din Iași. Din anul 1992, îndeplinește funcția de decan al Facultății de Teologie “Andrei Șaguna” din Sibiu.
Părintele profesor Mircea Păcurariu este cunoscut prin activitatea sa publicistică deosebită, între care 35 de cărţi (unele în mai multe ediţii), peste 180 de studii şi peste 600 de articole apărute în periodice bisericeşti sau “laice”, din ţară şi de peste hotare; articole de popularizare, note şi recenzii, sute de conferinţe şi predici, expuneri şi interviuri în presă. Bibliografia activităţii sale ştiinţifice însumează peste 830 de titluri cu peste 15.000 de pagini tipărite.
Ca o încununare a activităţii sale de cercetare, la 24 octombrie 1997 a fost ales membru corespondent al Academiei Române. În ceea ce priveşte unele dintre lucrările sale, este de notat faptul că Sinteza de “Istoria Bisericii Române” este a treia, în România, după cele ale lui N. Iorga şi Gh. Moisescu şi colaboratorii, fiind cea mai completă, adusă la zi cu informaţia bibliografică; a ajuns la ediţia a treia.
Compendiul de Istoria Bisericii Române în limba germană este singurul de acest fel care a apărut în străinătate. Manualul de Istoria Bisericii Române pentru seminariile teologice a ajuns la ediţia a şasea. Volumul despre istoria Bisericii din Basarabia a fost primul de acest fel, după cel apărut în 1930. Celelalte lucrări abordează, în majoritate, teme noi, necercetate până acum, dintre care cultura bisericească sau învăţământul teologic.
A participat la zeci de conferinţe şi comunicări peste hotare, la sute de conferinţe publice în ţară. A organizat expoziţii cu caracter istoric în cadrul Facultăţii de Teologie “Andrei Şaguna” din Sibiu, precum şi un muzeu al facultăţii, în 1986, la 200 de ani de învăţământ teologic la Sibiu.
Numeroase generaţii de teologi îl au ca mentor pe părintele Mircea Păcurariu. A format mai mulţi tineri teologi în cadrul cursurilor de doctorat, masterat şi licenţă. Dintre foştii studenţi de la Sibiu, o parte sunt membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, alţii sunt cadre didactice în învăţământul teologic universitar sau seminarial.
Activitatea laborioasă a părintelui Mircea Păcurariu a fost încununată cu numeroase distincţii şi premii, la 24 octombrie 1997 fiind ales membru corespondent al Academiei Române. Este Doctor Honoris Causa al universităţilor din Alba Iulia, Arad şi Oradea. A fost decorat cu Ordinul “Steaua României” în grad de ofiţer de preşedintele României, Emil Constantinescu; a primit Medalia de Merit din aur din partea Universităţii “Lucian Blaga” din Sibiu; este membru activ în “Asociaţia culturală pentru literatura şi cultura poporului român din Transilvania” (Astra) din 1990 şi membru de onoare în diferite asociaţii culturale româneşti, cu diplome de apreciere din partea lor.
În cadrul Bisericii, părintele Mircea Păcurariu a fost hirotesit iconom stravrofor în 1976 de către mitropolitul Nicolae Mladin; distins cu “Crucea patriarhală” de către partriarhii Iustin Moisescu (1977), Teoctist Arăpaşu (2001) şi Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în 2009. Din partea Înalt Preasfinţitului Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, a primt “Crucea şaguniană” în 2007. De asemenea, a primit zeci de medalii comemorative şi aniversare din partea Patriarhiei Române şi a unor Patriarhii din străinătate.
Sursa: http://ziarullumina.ro/parintele-mircea-pacurariu-la-80-de-ani-75558.html

• Radu SELEJAN, (1935-2000)
Radu Selejan s-a născut la 5 noiembrie 1935 în oraşul Brad din judeţul Hunedoara şi a trecut în eternitate la 7 iunie 2000 in oraşul Sibiu. Între anii 1960- 1969 a lucrat ca inginer minier la diverse exploatări din bazinele miniere Certej- Sacaramb,Voislova, Lesu Ursului şi altele. Între 1969-2000 a desfăşurat o prodigioasă activitate de publicist la Petroşani, Sfantul Gheorghe-Covasna (1970- 1978) şi Sibiu (1978-2000). A debutat cu poezie în 1958, în revista Tribuna din Cluj-Napoca. A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România din anul 1969 iar în 1973 a fost premiat de Uniunea Scriitorilor-filiala Braşov. În ultimii cinci ani de viaţă a fost profesor asociat la secţia de jurnalism a Facultăţii de Litere, Istorie şi Jurnalistică a Universităţii “Lucian Blaga” din Sibiu.
Radu Selejan este un scriitor total, a scris poezie, proza, teatru, scenarii de film, cantate; cateva poeme au fost transpuse pe note muzicale, devenind cântece în interpretarea lui Florian Pitiş şi Nicu Alifantis, pe un disc apărut in anul 1975.
Activitatea literară a fost dublată în permanenţă de cea gazetărească, fiind un talentat şi prodigios publicist. Ca ziarist la Tribuna din Sibiu, din 1978, Radu Selejan a trecut prin filtrul sensibilităţii şi lucidităţii sale toate problemele importante ale urbei şi judeţului. Cronica vieţii sociale şi politice, inclusiv problemele legate de învăţământul sibian, acolo o găsim, în miile de articole scrise de editorialistul şi reporterul Radu Selejan.
Radu Selejan a publicat între anii 1968-1996 cinci volume: Corturile nelinistei, Cântece şi descântece de piatră, Târziul clipei, Fără puncte cardinale si Lupta cu îngerul.
La volumele publicate în timpul vieţii se adaugă altele, postume, prin grija Centrului de Cultură Radu Selejan, patronat cu grijă şi recunoştinţă faţă de scriitor, de soţia acestuia, doamna Prof. univ. dr. Ana Selejan.
Sursa: http://www.scoalaraduselejan.ro/radu-selejan/